Musique à la carte 2024

Știați că în România sunt diagnosticați cu cancer, în medie, 422 copii și adolescenți anual, și numărul lor este în creștere?

Acești copii au nevoie de ajutorul nostru! Împreună, avem ocazia să aducem lumină în viețile copiilor aflați în faze avansate sau terminale ale unor boli incurabile, prin generozitatea noastră.

Cluburile Rotary Visio și Rotary E-Club 2020 Connect din Cluj-Napoca organizează concertul caritabil „Musique à la carte” un eveniment artistic deosebit, la care vă invităm cu căldură. Prin donațiile noastre vom contribui la construirea Centrului de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, un spital dedicat copiilor în faze avansate/terminale ale unor boli incurabile. Prin gestul nostru, vom contribui la schimbări pozitive în viața lor și vom aduce alinare în inimile celor care au nevoie de sprijin.

Vă invităm să vă alăturați acestei generoase inițiative marți, 12 martie, de la ora 19.00, la Hotel Double Tree by Hilton – City Plaza, Ballroom.

Vom savura împreună meniul muzical pregătit de Diana Țugui (soprană), Renata Gebe-Fügi (soprană), Iulia Merca (mezzosoprană), Mihai Damian (bariton) și cei doi pianiști formidabili, Cristophe Alvarez și Mihai Diaconescu.

Donația minimă sugerată pentru participare este de 350 lei per persoană, în contul bancar RO27BTRLRONCRT00G4615503, deschis la Banca: TRANSILVANIA Cluj-Napoca.

Dress code: cocktail.

Vă așteptăm!